În anul 1735, în satul Berbești, trăia o familie de evrei cu șase copii. Numărul comunității evreiești a crescut în decursul timpului, ajungând la 141 de persoane în anul 1840 și la 568 în anul 1910. La ultimul recensământ, în Berbești mai trăiau doar 508 evrei. Majoritatea acestora erau agricultori sau mici comercianți și vorbeau limba idiș. Comunitatea evreiască din Berbești a fost înființată în 1850, odată cu construirea unei sinagogi din lemn și a unei case de învățătură. Primul rabin al comunității a fost Iacov Teitelbaum, urmat de ginerele său, Rafael Grosz, iar ultimul rabin a fost Leopold Grosz, care a supraviețuit Holocaustului, dar care a emigrat în Israel în anii 1950.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autoritățile maghiare au deportat o parte din evreii din Berbești în Galiția și au mobilizat alții în departamentele de muncă forțată ale armatei maghiare. Evreii din Berbești au fost ghetoizați în anul 1944 de către jandarmeria maghiară și armata germană, trăind în condiții umane în ghetoul din Berbești pentru aproximativ o lună de zile. Ulterior, au fost transferați la Sighetu Marmației și îmbarcați în trenuri spre Auschwitz-Birkenau, unde majoritatea au fost uciși.
După încheierea războiului, aproximativ 100 de evrei s-au întors în Berbești, însă aceștia au emigrat treptat, astfel că în prezent nu mai trăiește niciun evreu în localitate. Acesta este un aspect important al istoriei comunității evreiești din Berbești, prezentat cu ajutorul informațiilor oferite de Cotos Robert, președintele Asociației Maramureș Heritage.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com