„Astăzi, echipajul de jandarmi aflat în misiune în centrul istoric al municipiului Brașov a fost sesizat de o femeie cum că fiul acesteia se joacă de zeci de minute cu un băiețel care nu pare a fi însoțit de vreun adult.
În momentul în care a fost întrebat cu cine se află la plimbare, minorul s-a panicat, a început să plângă și le-a spus jandarmilor că s-a pierdut de grupul cu care se afla în excursie”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Luiza Dănilă.
Din fericire, băiețelul de 7 ani a știut să le răspundă jandarmilor la toate întrebările, inclusiv unde este cazat. Astfel, s-a luat imediat legătura cu recepția hotelului, care la rândul său a putut lua legătura cu responsabilul grupului.
În final, micuțul a fost predat în siguranță celor cu care era în excursie, dar nu înainte ca jandarmii să le pună în vedere adulților faptul că în această perioadă orașul este…