Grupul Băncii Mondiale a publicat un articol în 2023 în care analizează bunele practici de management al deșeurilor municipale în anumite țări din lume. Printre menționări se află și România, reprezentată de comuna Sălacea din județul Bihor, care face parte din grupul localităților „Zero Waste” încă din anul 2018.
Un „experiment” reușit
În perioada mai – iulie 2018 s-a aplicat la nivelul întregii unități administrativ-teritoriale un proiect pilot de colectare separată în 5 fracții a deșeurilor, care s-a permanentizat după încheierea cu succes a celor 3 luni de program. La Sălacea s-a înființat un „sistem de colectare din ușă în ușă”, după ce comuna a fost acceptată în Rețeaua Orașelor Zero Deșeuri. Sistemul s-a bazat pe o schemă de separare a deșeurilor la sursă în 5 fracții (plastic/metal, hârtie/carton, sticlă, biodeșeuri și deșeuri reziduale). Comuna a pus la dispoziția locuitorilor containere…