În anul 2023, pe fondul eforturilor extinse ale autorităţilor de a stopa activităţile de trafic ilicit, peste 150 de milioane de ţigarete de contrabandă au fost capturate pe teritoriul României, la o valoare pe piaţa neagră de aproape 110 milioane de lei (22 milioane de euro).
Volumul capturilor reţinute anul trecut este în creştere cu aproape 40% faţă de 2022, iar acesta este cel mai ridicat nivel al capturilor de ţigarete ilicite din ultimii 5 ani, conform datelor sintetice de pe www.stopcontrabanda.ro, singurul centralizator în timp real al capturilor de ţigarete de contrabandă de pe teritoriul României.
Spre comparaţie, în 2022 autorităţile au capturat peste 110 milioane de ţigarete de contrabandă, iar în urmă cu 5 ani, în 2018, volumul anual al capturilor s-a ridicat la 112 milioane de ţigarete***.
Conform celor mai recente date Novel Research, în 2023 media anuală a contrabandei a crescut în România cu peste un punct procentual,…