Postul de radio KKFI a precizat că şi alţi membri ai familiei lui Lopez-Galvan, mamă a doi copii, au fost răniţi. Fiul ei a fost împuşcat într-un picior şi a fost între timp externat din spital, în timp ce două fiice ale vărului ei au fost împuşcate şi se află în recuperare, a precizat KKFI, citat de Reuters.
“Cu o tristeţe sinceră şi o inimă extrem de grea şi frântă, anunţăm comunitatea noastră că DJ-ul KKFI Lisa Lopez-Galvan, gazda emisiunii Taste of Tejano, şi-a pierdut viaţa”, a postat postul pe Facebook.
Mai mult de 20 de persoane au fost împuşcate în faţa emblematicei Union Station, au declarat autorităţile. Elisabeth Lopez-Galvan era singura persoană care a murit până joi după-amiază. Alte câteva persoane se aflau în stare critică.
Poliţia a declarat că în spatele împuşcăturilor s-a aflat o dispută personală. Ei au spus că doi tineri şi un adult au…