Omar Khaled are 21 de ani şi studiază la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor (FEAA), la specializarea Administrarea Afacerilor în limba engleză.
Surprinzător este faptul că Omar venit pe cont propriu în România, pentru a face facultatea. Din acest motiv, modul în care se descurcă financiar este o problemă pentru el.
“Plănuiam să mă duc în Ucraina”
„Sunt egiptean, dar am trăit în Quatar o mare parte a vieţii mele. De la 4 ani m-am mutat în Quatar. Când eram în liceu, în Quatar, căutam o ţară în care să vin la universitate. Ţinteam spre Elveţia, Canada, Germania, dar erau foarte scumpe şi mi-ar fi fost greu sâ obţin documentele necesare. Plănuiam să mă duc undeva în Ucraina. Un prieten mi-a zis: „Nu merge în Ucraina, sistemul de educaţie de acolo nu e aşa bun, hai în România”. Eu nu ştiam ce e aia România, mă gândeam la Roma, din Italia.”, relatează Omar
Avea un prieten din Yemen, care acum locuieşte în…