Întâlnirea dintre cei doi va avea loc în Florida.
Viktor Orban, care l-a descris pe Trump drept un „mare lider”, consideră că alegerile prezidenţiale americane şi cele europarlamentare vor fi cruciale, iar conservatorii din Europa şi SUA trebuie să lupte împreună pentru a „recuceri” instituţiile de la Washington şi Bruxelles dominate în prezent de liberalii care, potrivit premierului ungar, ameninţă civilizaţia occidentală.
Orban a fost singurul şef de guvern din UE care şi-a declarat explicit sprijinul pentru Donald Trump înaintea alegerilor pe care acesta le-a câştigat în 2016, la fel şi patru ani mai târziu, când însă republicanul a pierdut scrutinul în faţa actualului preşedinte democrat Joe Biden.
După ce Biden a venit la Casa Albă, relaţiile dintre Budapesta şi Washington au intrat în declin, date fiind diferenţele ideologice între Orban şi Biden.
„Virusul ideologiei woke distruge națiunile”, susține Orban
Ungaria a…