Preşedintele României a felicitat-o pe Nadia Calviño pentru preluarea mandatului de preşedinte al BEI începând cu 1 ianuarie 2024. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat cooperarea foarte bună dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, cooperare consolidată de-a lungul a peste trei decenii de parteneriat.
A fost evidenţiat portofoliul consistent al BEI în ţara noastră, concentrat pe finanţarea programelor operaţionale, susţinerea finanţării sectorului privat în domenii importante pentru dezvoltarea economică şi socială a României, precum transport, energie, sănătate, dezvoltare urbană şi educaţie.
În cadrul întrevederii au fost abordate teme de actualitate aflate pe agenda europeană, cum sunt tranziţia verde, digitalizarea, inovarea, dar şi aspecte privind securitatea şi industria apărării în contextul războiului Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
…