Maramureșul își consolidează rolul în cooperarea europeană prin participarea în AEBR.
Administratorul public al județului Maramureș, Sandu Hotima, a reprezentat regiunea la Întâlnirea Comitetului Executiv al Asociației Europene a Regiunilor de Frontieră (AEBR), desfășurată în perioada 6-7 iunie 2025 la Freistadt, Austria. Evenimentul, organizat de EUREGIO Bayerischer Wald – Böhmerwald și Regionalmanagement Mühlviertel, a inclus ședințe dedicate programului Interreg, prezentarea de proiecte regionale, precum și un tur ghidat al orașului istoric Freistadt și a orașului Český Krumlov, inclus în patrimoniul mondial UNESCO.
Sandu Hotima a subliniat importanța dialogului referitor la viitorul regiunilor de frontieră, evidențiind potențialul de dezvoltare al Maramureșului prin proiecte de colaborare transfrontalieră. AEBR are ca obiectiv întărirea cooperării între aceste regiuni, promovând schimbul de bune practici și identificând soluții la provocările specifice zonelor de frontieră. Astfel, organizația contribuie la construirea unei Europă unite, în care granițele devin mai degrabă punți de colaborare decât bariere.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “ziaruldemaramures.ro”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com



