La final de an, suntem invitați – uneori insistent – să facem bilanțuri. Ce am realizat, ce n-am reușit, ce am pierdut, ce am câștigat. Din cabinetul meu de psihoterapeut, observ că acest exercițiu poate fi vindecător sau, dimpotrivă, dureros, în funcție de cum îl facem.
Retrospectiva nu ar trebui să fie un tribunal interior, ci un spațiu de reflecție sinceră și blândă. Anul care se încheie nu este doar o succesiune de evenimente, ci o experiență trăită emoțional, relațional și corporal.
Ce merită, de fapt, să evaluăm la final de an
Dincolo de obiective bifate sau ratate, îi invit pe oameni să se întrebe:
•Cum am fost cu mine însumi anul acesta?
•Unde m-am forțat prea mult și unde m-am abandonat?
•Ce relații m-au hrănit și care m-au epuizat?
•Ce emoții au avut nevoie de mine și le-am ignorat?
Pentru mulți, anul nu a fost „bun” sau „rău”, ci greu, ambiguu, plin de adaptări. A recunoaște acest lucru este un act de maturitate emoțională, nu de slăbiciune.
Pericolul rezoluțiilor clasice de Anul Nou
La început de an, apar listele de dorințe și rezoluții: mai productivi, mai slabi, mai organizați, mai „buni”. Observ frecvent că aceste rezoluții pornesc din nemulțumire și autocritică, nu din grijă față de sine.
Când ne dorim schimbarea doar pentru a ne repara „defectele”, riscul este să intrăm într-un nou an cu aceeași presiune internă cu care l-am încheiat pe cel vechi.
Ce cred că ar fi mai sănătos să ne dorim pentru anul care vine
Din perspectiva mea de psihoterapeut, aș propune câteva dorințe mai puțin spectaculoase, dar profund transformatoare:
1. Mai multă relație cu noi înșine
Să învățăm să ne ascultăm semnalele interne: oboseala, tristețea, furia, bucuria. Ele nu sunt obstacole, ci mesaje.
2. Limite mai clare și mai puțină vinovăție
Să ne dorim curajul de a spune „nu” fără a ne simți răi și „da” fără a ne trăda.
3. Mai puțină grabă și mai multă prezență
Nu tot ce contează poate fi măsurat sau accelerat. Unele procese au nevoie de timp.
4. Relații mai autentice, nu mai multe
Calitatea conexiunilor contează mai mult decât numărul lor. Să ne apropiem de cei lângă care putem fi reali.
5. Compasiune față de propriul drum
Fiecare om merge cu un bagaj invizibil. Inclusiv noi înșine.
Un început de an nu trebuie să fie perfect
Anul nou nu este o linie de start impecabilă, ci o continuare. Nu începem de la zero, ci de unde suntem acum, cu tot ce am devenit până aici.
Dacă ar fi să ne dorim ceva esențial, poate ar fi acesta:
să fim mai puțin în război cu noi și mai dispuși să ne înțelegem.
Restul poate veni pas cu pas.
